Logo

ZILELE  MUNICIPIULUI MARGHITA

În 26-27 septembrie 2009, au fost organizate „Zilele Marghitei”. Manifestările    s-au desfăşurat în zona din centrul oraşului. Activităţile culturale şi concertele au avut loc pe scena amplasată chiar în centru iar celelalte activităţi, în funcţie de specificul lor, s-au desfăşurat în zona complexului sportiv „Bihoreana”, la Casa de Cultură, pe terenurile de sport şi sălile de sport ale unităţilor de învăţământ din Marghita, precum şi în parcurile din centrul oraşului.

În prima zi au fost organizate în diferite locaţii din Marghita activităţi în cadrul unor proiecte, o expoziţie de produse artizanale confecţionate de copii, o expoziţie de artă plastică, o expoziţie de desene ale copiilor, o expoziţie de artă fotografică, lansări de cărţi scrise de autori locali, precum şi inaugurarea unui monument închinat eroilor locali căzuţi în cele două războaie mondiale.

Programele sportive organizate în cele două zile au cuprins: concursuri de tenis de câmp, cross, concursuri de şah, demonstraţii de judo, concursuri de tenis de masă, concursuri de fotbal, handbal şi baschet pentru copii şi adulţi, demonstraţii de karate şi demonstraţii de karturi, precum şi concursuri de şah, meciuri de fotbal, demonstraţii de motociclism şi automobilism. A fost organizat un concurs de biciclete pentru copii precum şi un concurs de îndemânare automobilistică pentru adulţi.

Pe scena amplasată în centrul oraşului au fost prezentate în prima zi programe artistice de către solişti de muzică uşoară de la Casa de Cultură, spectacole de dans modern ale trupelor Smile Girls, Top Secret şi Danger. Seara au fost prezentate şi concerte ale formaţiilor profesioniste şi anume formaţia Piramis din Ungaria, Connect-R şi David Deejay. În cea de a doua zi, pe scena centrală au avut loc concerte de muzică populară românească maghiară şi germană, concerte susţinute de formaţii şi solişti locali cât şi de solistul de muzică populară Aurel Tămaş. Aceste concerte au fost urmate de concertele formaţiilor Hooligans din Ungaria şi Cargo.

         La aceste evenimente au participat locuitorii oraşului Marghita, precum şi invitaţi din Ungaria. Aceştia au participat la activităţile organizate pe parcursul celor două zile, remarcând varietatea programelor artistice şi sportive. Au fost lansate cu această ocazie invitaţii pentru diferite formaţii din Marghita, de a participa la evenimente ce vor fi organizate în Berettyoujfalu-Ungaria, pe parcursul anului şi în special de Ziua Oraşului, eveniment ce urmeaza a fi organizat în luna mai 2010. 


Margittai napok

   A szeptember 26-27 2009 szerveztek "Napok Marghitei. Megnyilvánulások tartottak a város központjában. Kulturális tevékenységek és a koncertek került sor a színpadon elhelyezett kellős közepén, és egyéb tevékenységeket aszerint, hogy azok specifikussága, tartottak a sportkomplexum "Bihar" Művelődési Ház, a sport és a sport egységek Margitta oktatási és parkok a belvárosban. 
      Az első napon került sor a különböző helyszíneken Margitta tevékenységek a projektek, a kézműves kiállítás által a gyermekek, a képzőművészeti kiállítás, kiállítás rajzok gyermekek, kiállítás fotóművészet, határozza meg a könyvek által írt a helyi szerzők és az avatás egy emlékmű a helyi hősök, akik meghaltak a két világháború. 
    Szervezett sport programok a két nap is: tenisz versenyek, kereszt, sakk versenyek, bemutatók a judo, asztalitenisz versenyek, vetélkedők, labdarúgás, kézilabda, kosárlabda gyermekek és felnőttek, karate tüntetések és demonstrációk gokartok és sakk versenyeken, futballmérkőzések, autóverseny és autós bemutatók. Ő szervezett versenyen gyermek-és a kerékpáros ügyességi verseny autóipar felnőtteknek. 
   Színpadra került a központban a művészeti programok bemutatott első napján könnyűzenei a szólisták a Művelődési Ház, a modern tánc csapat Girl Smile, Top Secret és a Danger. Esti koncertek mutattak be és a szakmai zenekarok azaz Piramis zenekar Magyarországon, a Connect-R és David Deejay. A második napon, középpontjába koncertek tartott magyar román népzene és a német koncert a helyi zenekarok és énekesek, valamint a népi énekes Aurel Tamas. Ezek a koncertek követték a koncertek Magyarországon és a Cargo Hooligans zenekar. 
   Az események jelen volt a lakosok Margitta és a vendégek Magyarországról. Vettek részt a szervezett tevékenységek során a két nap, tudomásul véve a különböző művészeti és sport programok. Indult ez alkalommal kéri a különböző csoportok Margitta hogy rendezvényeken vegyenek részt tartandó Berettyóújfalu-Magyarországon, és főleg a város napja rendezvény májusában tartandó 2010.